Facultatea de Litere - Universitatea din Craiova

     

Facultatea de Litere

APLICAREA SISTEMULUI DE CREDITE ECTS

  Facultatea de Litere a introdus începând cu anul universitar 1997-1998 sistemul de credite transferabile ECTS pentru compatibilizarea relaţiilor cu partenerii naţionali şi internaţionali, care au asimilat acest sistem. Creditele au fost definite ca unităţi de măsură a volumului de muncă depusă de student, inclusiv studiul individual.

  Actualmente acest sistem se aplică  în Facultatea de Litere în conformitate cu legea nr.2888 din 2004 şi a Hotărârii de guvern nr. 88 din 2005 privind organizarea studiilor universitare de licenţă, a Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 325/2005 privind organizarea ciclului de studii universitare de licenţă precum şi a Regulamentului privind aplicarea sistemului de credite transferabile la Universitatea din Craiova, aprobat de Senatul Universităţii la 15 iunie 2005.

  Convenţia de alocare a fost de 30 de credite pe semestru, în care sunt incluse activităţile obligatorii şi opţionale (opţiuni pe module), dar nu şi activităţile facultative, care sunt creditate suplimentar.

  Obţinerea creditelor de către studenţi este condiţionată de promovarea fiecărei discipline, fără interferenţe cu sistemul de evaluare prin notă, cu condiţia obţinerii notei minime 5.

  Acest sistem a avut efect benefic prin eliminarea repetenţiei, prin încheierea eficientă a anilor universitari până la 1 octombrie al fiecărui an, prin generalizarea sistemului de evaluare continuă în timpul semestrului şi prin cele trei sesiuni deschise la care studentul are posibilitatea de a se prezenta.

  Condiţiile de promovare a unui an de studiu sunt:

  1. studenţii  trebuie să obţină minim  jumătate din numărul total de credite din numărul total al creditelor aprobate , prevăzute în planul de învăţământ.
  2. un student poate promova succesiv anii I, II, III, IV  (şi V) numai dacă obţine jumătate din numărul total al creditelor pentru fiecare an. După patru/cinci ani de studiu, sunt doi ani de graţie pentru susţinerea creditelor restante numai cu taxă;

  Pentru prezentarea la examenul de licenţă, studenţii trebuie să obţină numărul prevăzut de credite pentru întreaga perioadă de studii de 4/3 ani (240/180) în proporţie de 100%.

  Pentru reluarea studiilor universitare după o perioadă de întrerupere şi pentru transferul din alte centre universitare, studenţilor li se recunosc notele obţinute anterior, urmând ca aceştia să susţină examene de diferenţe la disciplinele care figurează în noul plan de învăţământ.