Facultatea de Litere - Universitatea din Craiova

     

Facultatea de Litere

Lectoratul spaniol

a1

 

  Lectoratul spaniol funcţionează din anul universitar 1993-1994, deservind studenţii şi cadrele didactice de la Facultatea de Litere şi din întreaga universitate.

 

  Ambasada Spaniei a dotat lectoratul cu peste 2500 volume de carte şi reviste de specialitate, precum şi cu tehnologie informaţională de ultimă oră.
  Biblioteca lectoratului spaniol posedă un fond de carte bogat şi variat (peste 2500 de volume, de lingvistică, literatură, istorie, civilizaţie, dicţionare, carte tehnică etc). Beneficiază, de asemenea, de o bogată colecţie de DVD-uri si casete video. Lectoratul este dotat cu un televizor, un aparat video, un aparat de multiplicat, două computere şi două imprimante.

a2

 

b1

 

  Dotarea tehnologică şi biblioteca lectoratului spaniol permit desfăşurarea unei activităţi didactice de înaltă ţinută, care are ca obiective profesionale:

  • perfecţionarea cunoştinţelor de limbă spaniolă la nivel general şi profesional (limbaj standard, vocabular general şi limbaje de specialitate în domeniile juridic, economic, tehnic, medical; structuri gramaticale ale limbii uzuale şi ale limbajelor profesionale);
  • familiarizarea studenţilor cu cultura şi civilizaţia spaniolă;
  • familiarizarea studenţilor cu marile valori ale literaturii spaniole, cu evoluţia curentelor estetice, a gustului şi a modificărilor intervenite în evoluţia ei;
  • cunoaşterea celor mai reprezentative texte literare din literatura spaniolă;
  • însuşirea deprinderilor de traducere şi retroversiune;
  • dezvoltarea deprinderilor de lucru individual şi în echipă pentru o evaluare cât mai corectă a calităţii actelor de traducere şi de interpretare.

 

b2

 

c1

 

  Începând cu anul universitar 1993-1994, la lectoratul spaniol al Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova au funcţionat următorii lectori spanioli: María Carvajal (1993-1994), Jorge Cervantes Ibañez (1994-1997), Alberto Madrona Fernández (1997-2000), José Barroso Esteban (2000-2003), Feliciano  Suárez Fernández (2003-2006), Isabel Fernández Casaña (2006-2007), José Barroso Esteban (2007-2010), Edgar Alvarez Norena Cueva (2010 şi în prezent).

 

  În lectoratul spaniol se desfăşoară următoarele activităţi:

  • toate cursurile de la specializarea B spaniolă (limbă spaniolă, literatură spaniolă, curs practic spaniolă, curs opţional spaniolă);
  • sesiunea anuală a examenelor DELE de certificare a cunoştinţelor de limba spaniolă;
  • manifestările anuale dedicate Zilei Naţionale a Spaniei.

c2