Științe ale comunicării
Programul de studii universitare de masterat Paradigme ale comunicării interculturale
Specializarea Paradigme ale comunicării organizaţionale funcţionează de zece ani în cadrul Faculăţii de Litere a Universităţii din Craiova, fiind acreditat în anul 2008. Ulterior, programul de studii a fost reorganizat curricular și redenumit Paradigme ale comunicării interculturale.
Prin cursurile de masterat Paradigme ale comunicării interculturale pe care le propune Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova se doreşte formarea competenţei de comunicare intercultural a viitorilor specialişti din domeniul ştiinţelor comunicării.
Masteratul se adresează absolvenților de studii de licenţă, interesați de studiul aprofundat și de managementul comunicării organizaţionale/interculturale, al relațiilor publice, marketingului intercultural, comunicării strategice și integrate, dar și comunicării etice în cadrul organizațiilor publice, private și non-profit. Pot fi interesaţi de acest masterat şi comunicatorii, specialiştii în relaţii publice, jurnaliştii, consilierii, managerii educaţionali, funcţionarii publici.
Formarea, desfăşurată pe doi ani, conţine o parte teoretică şi una aplicativă. Cursurile de Teoria comunicării interculturale, de Multiculturalism și interculturalitate, de Educaţie şi formare interculturală şi de Culturi și civilizație transmit fundamentele teoretice ale specializării. Pe lângă acestea, radiografierea diversităţii comunicaţionale se face din perspectiva managerială, psihologică şi sociologică (cu extensie asupra instituţiilor şi organizaţiilor europene).
Din perspectiva existenţei şi a dezvoltării Uniunii Europene, formarea de specialişti în comunicare interculturală și organizaţională, internă şi externă, precum şi de specialişti în relaţii sociale, consultanţi sau ataşaţi de presă are menirea de a spori buna înţelegere, colaborarea, lucrul în echipă, profesionalismul în domeniul comunicării.
Masteratul de Paradigme ale comunicării interculturale formează specialişti în domeniul ştiinţelor comunicării care vor lucra în diverse sectoare de activitate (mass media, firme, ONG, organisme administrative, instituţii publice, private, etc.). Masterul îi pregătește pe absolvenți pentru o carieră în domeniile relațiilor și politicilor publice, al consultanței în comunicarea și dezvoltarea organizațională. Masteratul îi pregătește şi pe absolvenții care sunt interesaţi de ocuparea unor posturi de conducere în organizațiile publice, private sau non-profit.
Ocupațiile profesionale ale absolvenților specializării sunt: asistent director-responsabil de funcţiune, brand manager, specialist relaţii sociale, specialist în dezvoltare organizaţională, specialist PR, coordonator de evenimente, PR manager, consultant în marketing și comunicare, trainer, consilier: consultant, ataşat de presă.