Departamentul de studii anglo-americane si germane

     

SHAKESPEARE CORNER

  Deschiderea unui Shakespeare Corner la Universitatea din Craiova, primul de acest fel în Romania, este rezultatul unui efort colectiv din partea Institutului Shakespeare din cadrul Universităţii din Birmingham, a Departamentului de Studii Anglo-Americane şi Germane al Facultăţii de Litere şi a Bibliotecii Universităţii din Craiova, care îl şi găzduieşte.
  Evenimentul a avut loc în data de 29.04.2014, după festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova domnului profesor Michael Dobson – director al Institutului Shakespeare, Universitatea din Birmingham. Inaugurarea acestui centru a fost onorată şi de prezenţa profesorului emerit Stanley Wells, considerat cel mai mare shakespearolog în viaţă, editorul general al Ediţiei Oxford a Operelor Complete William Shakespeare.
Fondul de carte este unul extrem de valoros, provenind din donaţia generoasă făcută de profesorul Michael Dobson, (peste 200 de titluri din şi despre opera marelui scriitor), la care se adaugă cărţile deja existente în Biblioteca Facultăţii de Litere şi alte titluri ce provin din Biblioteca Lectoratului Englez al Facultăţii de Litere. 
  Shakespeare Corner se adresează tuturor celor care îndrăgesc piesele şi sonetele lui William Shakespeare, fiind de un real folos studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor în domeniu. De asemenea, reprezintă încununarea colaborării foarte bune ce există intre Universitatea din Craiova şi Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, organizator al prestigiosului Festival Internaţional William Shakespeare.